Pachyammos – cazare si plaja in locul uitat de timp

Pachyammos este unul dintre cele mai mici sate turistice din Cipru, aflat in nordul tarii, la tarmul Marii Mediterane. Cel mai apropiat oras de dimensiuni mai mari este Paphos, care are si unul dintre cele mai importante aeroporturi de pe insula. Intre cele doua localitati se poate ajunge pe autostrada, astfel ca timpul parcurs pe drum este foarte mic.

Ce putem vedea in Pachyammos si in imprejurimi

Fiind un sat mic, Pachyammos nu are obiective turistice foarte importante, in afara unor bisericute, precum biserica Sfantul Gheorghe. Este plasat insa intr-o zona extrem de bogata in lucruri pe care turistii le pot vizita. In pimul rand este plasat in nordul Padurii Paphos, una dintre cele mai atractive din Cipru, cu numeroase trasee turistice, specii de animale si cu o vegetatie bogata.

Mergand spre sud se poate ajunge in Muntii Troodos care au cel mai inalt varf de pe insula, Muntele Olympus, care se apropie de cota 2.000 de metri dar care este oarecum indepartat. Mai apropiata este Stavros tis Psokas, o rezervatie superba din Padurea Paphos.
Pe austostrada ce duce spre Paphos se poate vizita localitatea Pomos si apoi se poate trece prin Nea Dimmata, Argaka si Polis Crysochous. Fiecare dintre aceste localitati au propriile obiective turistice. Spre exemplu, in Polis Crysochous pot fi vizitate Baile Afroditei.

Unde putem face plaja daca venim in Pachyammos

Desigur, cei care vin aici o fac in primul rand pentru plaja, iar satul beneficiaza de o plaja superba care ii poarta numele. Pachyammos inseamna “nisipuri largi” ceea ce inseamna ca vorbim de o plaja mare. Ani de-a randul a fost premiata cu Steagul Albastru, ceea ce reprezinta o asigurare in plus legata de calitatea apei, de igiena si de anumite facilitati.

Satul nu se afla la o altitudine mare astfel ca cei care inoata in apele Mediteranei pot avea o imagine de ansamblu a satului. Ca atare, a inota in jurul plajei poate fi o adevarata desfatare, avand in vedere peisajul de care se poate avea parte. Pe langa acest lucru, in apele acestei plaje se pot practica o serie de sporturi acvatice.

In afara de aceasta plaja minunata, turistii pot avea acces la o serie importanta de alte plaje, iar la multe dintre ele se poate ajunge direct de pe autostrada. Desi Pachyammos este plasat in districtul Nicosia, cele mai importante plaje apropiate de sat nu se afla in acest district ci in Paphos. Toate cele la care se poate ajunge de pe autostrada se afla in Golful Chrysochou.

O prima plaja importanta in apropiere de Pachyammos este Paradise Beach. Se poate ajunge la ea dupa ce se trece de Pomos. Nisipul nu este foarte fin dar peisajul este superb pentru ca vorbim de o plaja flancata de dealuri. Mergand mai departe se poate ajunge pe plaja Latsi, care se afla langa un port mic. Nici aici nu putem vorbi de nisip fin ci de pietricele. Este insa o plaja mult mai mare decat precedenta. Are ape limpezi si curate, iar marea pare a se intalni cu muntele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *