Vacanta in Erimi – cazare si locuri de vizitat

Erimi este un mic sat cipriot, aflat langa Limassol, aproape de Golful Episkop si nu foarte departe de Golful Akrotiri. Turistii pot ajunge in sat de pe aeroporturile din Paphos ori Larnaca. Exista o retea de autostrazi din ambele directii astfel incat se poate ajunge in sat foarte repede. Exista un aeroport si in Akrotiri, la doar cativa kilometri, dar in zona administrata de Marea Britanie.

Ce se poate vedea in Erimi si in apropiere

Cel mai important obiectiv din Erimi este Muzeul Vinului, aflat pe vechea ruta intre Limassol si Paphos. Aici sunt prezentate metode traditionale si moderne de producere a vinului, iar turistii pot participa la o calatorie informativa prin aproape toata istoria vinului din Cipru. Pot vedea inclusiv vase medievale si documente istorice.
In zona se mai poate vizita Arizona Luna Park, un parc de distractii pentru cei mici. Pe langa zonele de joaca, exista si locuri in care se poate manca. Parcul nu se afla in Erimi ci in satul invecinat, numit Episkopi, nume care dateaza de pe vremea cruciatilor, atunci cand aici a fost infiintata o episcopie.

Mergand spre Golful Episkopi se pot vizita vestigiile arheologice de la Kourion. Trebuie spus insa ca Guvernul cipriot a anuntat ca din septembrie 2017 pana in primavara lui 2018, o parte dintre acestea nu vor putea fi vizitate de public. Accesul va fi interzis pentru a se efectua lucrari de conservare. Iubitorii de istorie pot vizita totusi un alt obiectiv important din zona. E vorba de Castelul Kolossi, ridicat pe timpul cruciadelor. Se crede ca a fost construit in anul 1210, cand pamantul pe care a fost ridicat a intrat in posesia cavalerilor din Ordinul Sfantul Ioan de Ierusalim, fiindu-le oferit de regele Hugh I.

La doar 14 kilometri de acest castel se afla orasul Limassol, care are si el cateva obiective turistice importante. Castelul din oras este mult mai spectaculos decat cel din Kolossi, fiind un simbol al metropolei, alaturi de Time Elevator, care ofera o experienta vizuala si audio a istoriei Ciprului, din anul 1850, inaintea erei noastre, pana in 1974. Totul este rezumat in doar 40 de minute. In Limassol si in imediata apropiere mai pot fi vizitate Marea Moschee, vechiul port si Castelul Medieval sau zona Gradinilor Municipale din oras.

Unde facem plaja daca venim in Erimi

Cum Erimi nu are iesire directa la mare va trebui sa ne orientam spre localitatile apropiate. Cea mai apropiata plaja dintre cele cunoscute la scara larga este Kourion. Fossil Beach si Pissouri sunt doua plaje cel putin la fel de frumoase dar putin mai indepartate, spre Paphos. In directia opusa putem gasi Turtle Beach, Akrotiri si Lady`s Mile.
In apropiere de Limassol se afla plaja Dhassoudi, una dintre cele mai populare printre turistii care vin in acest oras. Este si una dintre cele mai amenajate. Cei care vin aici pot practica o serie de sporturi precum inotul, parasailing, windsurfing, water skiing, dar si sporturi de uscat. Pe plaja exista locuri amenajate pentru volei de plaja sau alte sporturi.

Erimi area on Google Maps

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *